Ce eforturi face Andreea Berecleanu pentru o siluetă de invidiat: ”Când mă îngraș mai mult de 3-4 kilograme, intru în …”

15 06. 2022, 19:37

Andreea Berecleanu are o siluetă invidiată de multe femei, dar spune că nu face eforturi supraomenești pentru a se menține suplă. Am întâlnit-o recent la cea de-a doua ediție a evenimentului „Gala Femeilor Remarcabile”, ce a avut loc pe 7 iunie în Sala Tronului a Palatului Regal, Muzeul Național De Artă al României, acolo unde ne-a dezvăluit câteva secrete utile pentru cei care vor să scape de kilogramele în plus până vor pleca în vacanță!

CIAO.RO: Andreea, care este secretul tău? Cum te întreții? Ești din nou o apariție la acest eveniment…

Andreea Berecleanu: Cred că o stare de bine interioară care se reflectă în exterior. O mulțumire, o mulțumire sufletească, o mulțumire a vieții de familie, a faptului că am oamenii dragi alături, că pot să fac bine chiar și fără să-mi fie solicitat binele. Nu știu dacă este un secret, așa ar trebui să fim toți dacă putem să fim.

Urmezi vreo dietă anume, faci sport?

Andreea Berecleanu: Atunci când împlinesc un număr de kilograme, adică mai mult de 3-4 kilograme, intru într-un fel de alarmă și încerc să nu mai mănânc seara sau să nu mai mănânc dulciuri și carbohidrați. Dar în rest nu țin dietă pentru că îmi place mâncarea, încerc să fiu selectivă, bineînțeles, pentru că, după 40 de ani, trebuie să avem mai multă grijă, dar în general mănânc de toate.

Cum este la job, la Prima Tv? Cum te simți? Faci ce-ți place… Te-ai reacomodat?

Andreea Berecleanu: M-am reacomodat. Sunt aproape 2 ani, e o echipă foarte tânără, suntem și câțiva seniori și este o combinație foarte frumoasă.

Andreea Berecleanu: ”Am planificat vacanța”

Te simți bine acolo?

Andreea Berecleanu: Mă simt foarte bine, ceea ce se și vede. Îmi fac meseria pe care o fac de-o viață. Mă simt bine, foarte bine.

Ce planuri de vacanță aveți pentru această vară?

Andreea Berecleanu: Avem vreo 2-3 săptămâni vacanță. Am planificat vacanța, știm exact care este perioada, dar nu știm unde vom merge încă. Zilele acestea va trebui să mă ocup pentru că nu e ușor. Am observat în Europa că este foarte aglomerat, deja locurile care sunt mai frumoase și pe care ți le dorești ca și cazare, sunt deja rezervate și atunci trebuie să ne grăbim.